11 ianuarie, 2015

Socrate, despre atenieni(moldoveni): E inutil să discuți cu cei condamnați de propria lor ură la monolog


Astăzi am început să citesc „Procesul lui Socrate” și mi-am amintit de un discurs din cadrul acelui proces. Un discurs care m-a marcat.



În primul an de facultate, pentru lecția de oratorie trebuia să alegem un discurs pe care să îl spunem în fața întregului auditoriu. 

Îndrăgostită de discursurile marilor filosofi ai antichității și obosită de unele discursuri motivaționale din clipurile siropoase de pe Youtube, am decis să scotocesc prin arhivele mele și am găsit un minunat discurs al lui Socrate - discursul acestuia după ce a fost condamnat la moarte. 

A fost simplu să îl memorez și să îl spun în fața colegilor mei/profesoarei, pentru că este un discurs profund.

L-am recitit și, în anumite momente, am impresia că Socrate ar descrie atitudinea unor moldoveni din zilele noastre.

Citiți discursul și voi, poate greșesc.

„Nu vă speriați, nu mai am de gând să mă apăr. Dar renunț nu pentru că m-aș teme, ci pentru că mi se pare zadarnic. Am crezut că se poate discuta în acest proces. Am crezut că poate exista dialog. M-am înșelat. Voi nu acceptați decât monologul. Cine a stârnit această ură și cum a pornit ea, nu înțeleg, și zeii îmi sunt martori că nu mai vreau să înțeleg. Ce utilitate mai poate avea un adevăr pe care voi, oricum, nu-l recunoașteți?

Aș vrea să vă spun altceva înainte de a ne despărți. Și mă adresez acum acuzatorilor mei.


Mai întâi, aflați că sunteți la fel de singuri ca mine, dar mai demni de milă ca mine, deoarece sunteți singuri în haită. Întrucât orice om care nu cunoaște decât monologul e un om singur. Numai prin dialog putem scăpa de singurătate, or voi sunteți prea orbi și prea turbați ca să-l puteți accepta. Voi nu mai sunteți în stare decât să strigați împreună o orbire care vă face singuri. Tristă soartă vă pregătiți.


Apoi, vă lăudați că iubiți Atena? Îmi repugnă metoda voastră de a-i invinui pe alții că n-o iubesc, de aceea nu voi spune că mințiți. Dar dacă iubiți Atena, o iubiți urât. O iubiți târând această dragoste în nori, amestecând-o cu ură, cu denunțuri și învinuiri născocite. Eu aș putea dovedi oricând sentimentele mele față de Atena, dar mi se pare că a mă lauda cu ceea ce iubesc e nedemn. Prefer să tac. Tac, întrucât știu că e inutil să discuți cu cei condamnați de propria lor ură la monolog. Și rog zeii să mă ajute să înfrunt mila ce mi-o inspirați, asteptând otrava pe care mi-o veți trimite la închisoare”.


P.S. Pentru discurs am primit nota 10 la oratorie. 

Recomand să citiți întregul proces. Aici îl puteți găsi.

Moartea lui Socrate, tablou pictat de Jacques-Louis David, 1787. Este expus la Metropolitan Museum of Art din New York.