23 iunie, 2016

...SUA văzută prin ochii mei și pixelii telefonului meu


*

Pentru prima dată am trecut oceanul și am ajuns în SUA.

M-am pornit din Chișinău cu un gând: să-mi fac jobul cât mai bine și poate reușesc să fac schimb de experiență cu jurnaliștii din New York. Pentru că de vreun an simt că nu mă mai dezvolt ca profesionist.


În SUA am venit prin intermediul unui minunat program al Departamentului de Stat al SUA (US Department of State). Prin intermediul acestuia, echipe de filmare din Africa, Australia, Europa, Asia și America de Sud vin în SUA pentru a filma diverse reportaje. În acest an a fost selectată echipa noastră (2 oameni) de la Agora.


*


Am început să scriu articolul pe canapeaua dintr-un lobby a unui hotel tare drăguț din Down Town(regiunea de centru) a orașului San Francisco. Este ora 6:00, la Chișinău este ora 16 (la tine în Oslo este ora 15:00) și abia începe ziua de muncă, pe când la alții se termină. 


În fața mea stau câțiva chinezi care discută despre afaceri, la câteva mese distanță stau câțiva indieni și în spatele meu e o familie de americani. La recepție - o mexicancă și o rusoaică. 
Mixul uluitor de oameni mă încântă. 

M-am trezit dis de dimineață cu dorința de a împărtăși experiența mea de aproape 10 zile în SUA. Nu știu dacă o pot numi experiență. Posibil ar fi un cuvânt prea puternic. Nu am de gând să văd zic că în Chișinău mâncarea e aiurea și drumurile proaste, iar în SUA totul e magnific. Vă voi povesti doar câteva din experiențele mele și unele concluzii, atât. Vă rog să nu aveți așteptări prea mari. Vă rog să nu aveți așteptări deloc.



Oamenii.

Oamenii de aici. Oamenii de aici îmi plac. Doar că, inițial, un pic m-am speriat de oamenii străzii. Nu îmi par la fel de inofensivi ca ai noștri. Poate pentru că sunt într-o țară străină, poate din acest motiv îi priveam mai dubios. Pe unii îi deranjează chestia cu zâmbetul și întrebarea din partea unui străin: Ce mai faci? Dar mie îmi place acest stil de comunicare. Nu este neapărat fals, ci mai curând - amabil.


Pentru că intervievez inclusiv autoritățile locale, am descoperit o chestie faină - oamenii sunt oarecum departe de politică. Acest lucru mi l-a zis chiar Bill - unul dintre șefii regiunii Pittsburgh. „Să știți că autoritățile nu au făcut prea multe. Oamenii sunt cei care au schimbat totul. Pentru că să ajungem ce suntem acum - un oraș atât de dezvoltat au muncit două generații de locuitori”.

Prin 99, locuitorii din Pittsburgh au suferit migrații în masă, crize economice și politice, dar ei au reușit să schimbe lucrurile în oraș. Știți ce mi-a zis Bill? - Au avut loc schimbări datorită mentalității oamenilor de aici. Dorința de a schimba și de a promova schimbare și în ceilalți. Comunitatea a schimbat lucrurile, nicidecum politicienii.


Un alt lucru care posibil ar fi fain să-l învățăm de la americani este SĂ NU NE PESE DE HAINELE OAMENILOR ȘI NICI DACĂ SUNT PIEPTĂNAȚI sau nu.

Da, chestia asta mă omoară în Moldova. Majoritatea analizează până la ultimul detaliu cum ești îmbrăcat/cine este iubitul tău/când te căsătorești și care este salariul tău. Când ieși în oraș ai să observi fete care se îmbracă mai dihai ca pentru o nuntă, iar la nunți - fetele sunt îmbrăcate mai dihai ca miresele. 
Nu am o problemă ca fetele să fie îngrijite, dar uneori mă întreb - PENTRU CE?

De fapt, probabil am un răspuns.


Exemplu: Veneam de la un interviu cu un oficial american și eram îmbrăcată așa cum cerea regulamentul: rochie, sacou, pantofi - nimic casual sau sport. Ne deplasam cu echipa de filmare spre mașină și trebuia să traversăm vreo 2 cartiere. Pe întreg traseul cred că maxim un om a încercat să mă analizeze și să „pună note”. 

Oamenilor nu le păsa ce purtam. Aceeași îmbrăcăminte - în Moldova (cu o lună în urmă) a trezit mii de „analize” din partea oamenilor din jur.


În Moldova, oamenilor le pasă. Femeilor le pasă ce va purta vecina, pentru că vor să arate mai bine ca ea. 
Dar ce ar fi dacă femeilor nu le-ar mai păsa ce poartă vecina și le-ar păsa doar ca să arate pur și simplu frumos și „без пафоса”? În așa caz, ele vor îmbrăca jeanși și adidași la discotecă (sau ceva casual) - pentru că la discotecă dansezi, nu defilezi pe podium. La nunți vor îmbrăca rochițe cu lungimi normale sau bluze, pantaloni și fuste bine asortate, dar nu rochii mai lungi și mai strălucite ca cea a miresei.

Și nu, acest lucru nu ar înseamna că moldovencele se vor îmbrăca mai prost sau vor fi neatrăgătoare. Și nici nu va însemna că trebuie să se lipsească de plăcerea de a îmbrăca uneori o rochie lungă care DACĂ I SE POTRIVEȘTE va ști când să o îmbrace.

Vremea.

Îmi plac temperaturile din San Francisco. 24-25 de grade Celsius + un vânt plăcut care vine din direcția oceanului, mai exact - golf. 
Mie îmi place așa vreme. Chiar dacă sus, la poalele munților sau dealurilor, e cam complicat să stai prea mult. Vântul te doboară.

Ah da, mi-am făcut bronz de tractorist. Am fost pentru vreo 20-30 de minute pe malul oceanului pentru a filma un stand-up și m-am ars. Foarte tare. Deja de vreo 3 zile încerc să fac ceva cu durerea, dar curând va trece. Sper.





Mâncarea.


Primul lucru pe care mi l-am dorit să-l fac în SUA - să gust o cafea de la Starbuks. Niciodată nu băusem o cafea de la această companie. Cafeaua de la ei nu mi-a plăcut prea mult, dar cappucino este probabil cel mai gustos pe care l-am băut vreodată. Și încă un detaliu care mi-a plăcut. Într-o dimineață am scăpat paharul cu cappucino la câțiva metri de vânzătoare și ea a spus că îmi face încă unul. Evident, m-am pornit să îi plătesc. Ea mi-a zâmbit și a zis că nu trebuie să-l plătesc. Totuși, am continuat să insist. Iar ea a zis că nu sunt vinovată. A fost o chestie extrem de frumoasă din partea lor și sunt sigură că este o chestie normală la ei.





Nu am reușit să mănânc prea multe, pentru că atâta fast food nu am văzut în viața mea... mai bine zis - doar fast food la fiecare colț. Iar fast foodul din SUA e tare diferit de cel din Moldova - mult mai consistent și mai greu de digerat. 
După o săptămână cu un hamburgher pe zi(care costă de la 4-5 dolari în sus - aproape 100 de lei), în San Francisco am reușit să ajung la o pizzerie și un local cu sushi. În sfârșit am înlocuit hamburgherii.

În general, în SUA nu prea pot mânca, poate e de vină fusul orar. Pot mânca maxim de două ori pe zi. Partea bună: am slăbit un kilogram. 




Prețurile.

Prețurile mi-au părut imense, mai ales dacă faci o simplă conversie în lei. Pentru o sticlă cu apă plătești 2 dolari și mai mult, adică cam vreo 40 de lei. Un hamburgher te costă de la 4 dolari până la 15 dolari, depinde de local și consistență -  adică de la 80 de lei până la 300 de lei. O supă care nu prea seamănă cu supa te va costă de la 8 dolari, adică aproape 160 de lei.

Hainele - da. Sunt mult mai ieftine, chiar dacă leul este devalorizat puternic de dolar. Adică, blugii care la noi te costă vreo 500 de lei, acolo îi găsești la reducere de la 8 dolari până la 24 de dolari. Adică, găsești blugi și la prețul de 160 de lei - buni. Inclusiv de la H&M. Iar varietatea de haine de aici te face să vrei să ai toate hainele din toate magazinele. 

Evident, nu prea mi-am permis să cumpăr haine. Dar data viitoare am să îmi pregătesc o sumă mare pentru cumpărături din SUA.




Localurile.

Nu am văzut foarte multe, dar în treacăt am observat o varietate de stiluri și idei originale de decorare a localurilor. M-am întrebat: de ce ai noștri nu pun accent pe decorul localului - unde oamenii vin nu doar să mănânce, ci să și socializeze. În fine, avem câteva localuri decorate frumos, dar prea puține.

*
Chiar dacă nu prea am timp să vizitez locuri și să descopăr cultura americană, pentru că majoritatea timpului e dedicat lucrului, îmi doresc foarte mult să mai revin în SUA. Doar că data viitoare - în vacanță.